Search
Close this search box.

Domeniile Recaș Cuvee Rouge

Un vin roșu (demisec) cu note elegante de fructe negre specifice Merlotului, completate de notele pământii ale Cabernetului Franc, definit de un final intens, cu note de stejar și lemn dulce.

Viticultură și vinificație

Nou în gama Domeniile Recaș: un cupaj de tip Bordelez, format din Merlot – Cabernet Franc, acompaniat de Fetească Neagră. Strugurii sunt culeși la maturitate deplină și vinificați separat. Pentru acest cupaj roșu sunt preferate macerațiile lungi cu remontări dese, pentru o bună extragere a taninilor și a aromelor. Vinul este gândit pe structura soiului Cabernet Franc, un soi cunoscut pentru forța sa, iar Merlotul vine în compoziție cu textura sa catifelată și voluptoasă. Feteasca Neagră este soiul care dă personalitate vinului prin intensitatea sa aromatică și prospețimea de neegalat.

Note de degustare

Vinul este culoare roșu dens cu reflexii violete. Nasul este unul tipic, elegant de Merlot, violete, fructe negre, completat cu notele pământii ale Cabernetului Franc – turbă, tabac blond. Gustativ, în atac vinul surprinde cu fructe de pădure, zmeură, mure proaspete și un final cu note de stejar și lemn dulce.

Asocieri culinare

Steak de vită; Tocăniță de vânat; Friptură de miel; Cocoș în sos de vin roșu Deserturi pe bază de ciocolată neagră.