În data de 19 iulie 2023 am avut onoarea de a „ridica cortina” la cramă în fața unuia dintre cei mai talentați și carismatici actori, dublu nominalizat la Oscar: John Malkovich.
Sosit în România cu ocazia interpretării celebrului rol din piesa „Comedie infernală/Infernal comedy” pe scena Teatrului Național din Timișoara, ca parte a proiectului „Timișoara 2023 – Capitală europeană a culturii”, John a poposit mai întâi la Cramele Recaș, unde s-a încărcat cu inspirația unei degustări de vin într-un cadru de poveste, la apus.
Întâlnirea alături de Maestrul Interpretării cinematografice americane nu reprezintă doar un prilej unic pentru a-i descoperi prestația, ci și o oportunitate de a-l familiariza cu potențialul cultural și turistic al țării noastre. De aceea, ne bucurăm să fim pionerii traseului său în descoperirea uneia dintre cele mai de preț bogății bănățene: vinul de la Cramele Recaș.